Conferința: România și diplomația multilaterală în sec. XX

Centrul de Istorie a secolului XX din cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza din Iași”, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, organizează, în perioada 26-27 iunie 2026, conferința națională România și diplomația multilaterală în secolul XX, care va reuni numeroși specialiști și cercetători ai practicii și istoriei diplomației române.

Evenimentul reprezintă o continuare a manifestărilor pe această temă din 2022 (Diplomația românească (1862-2022): Direcții, strategii, percepții europene) și 2024 (Miniştrii de externe – decidenţi şi instrumente ale politicii externe a României).

Lucrările conferinței vor debuta vineri, 26 iunie, la orele 9:00, în sala H1 a Casei Catargi (Corp H UAIC), urmând a continua și în Sala Vespasian Pella a Casei Universitarilor din Iași, fiind deschise tuturor celor interesați.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să consultați programul anexat.

Vă așteptăm!

Programul conferinței  România și diplomația multilaterală în secolul XX